Grădinărit de iunie: calendarul florilor și al legumelor

Grădina de legume și pomii fructiferi se îmbogățesc, iar florile îți transfomă spațiul verde într-un paradis al culorilor. De cireșe am început să ne bucurăm deja din mai, dar și iunie este luna lor. Pe lângă pasiune și munca depusă în fiecare lună, în iunie trebuie neapărat să adaugi în ritual și pălăria, stropitoarea și uneltele pentru înlăturarea buruienilor.

Florile lunii iunie

În iunie ne bucurăm de culori și parfumuri naturale în grădină și în balcoane. Înfloresc hortensiile, crinii, lămâița, caprifoiul, margaretele. Începând cu luna mai, trandafirii au început să înflorească, iar acum se numără printre vedetele curții tale.

Luna acesta se seamănă panseluțele pentru înflorirea în toamnă. Sunt frumoase, rezistă un timp îndelungat și nici nu costă mult. Tot acum puteți sădi și plăntuțe de degetar roșu, alb sau roz, care o să cucerească toți vizitatorii.

Gazonul necesită, de asemenea, atenția ta. Iarba trebuie tăiată regulat atât pentru a păstra aspectul estetic al curții, cât și pentru sănătatea tufelor de flori pe care le aveți. O mașină electrică de tuns iarba poate fi achiziția ta preferată luna aceasta. Mobi Garden recomandă mașina cu motor de 1800W, cu design ergonomic și ușor de folosit.

Mici sfaturi:

  • Recomandăm ca după prima înflorire a tufelor de trandafiri să aplici fertilizant. Dacă e natural, e cu atât mai bine, iar aici aducem din nou în discuție compostul. Fiind atât de simplu de realizat și pentru că nu implică mari costuri, oricine deține un spațiu verde îl poate produce. Se poate obține fie direct pe sol, fie folosind compostorul.
  • Trandafirii trebuie curățați de părțile uscate, iar dacă tufele sunt prea bătrâne, e bine să le tai și să adaugi compost în jurul ciotului. Acesta se va regenera rapid.
  • Dacă ești printre norocoșii care se bucură de un foișor sau dacă ai o pergolă, poți să le îmbraci cu parfumatul caprifoi, cunoscut și ca Mâna Maicii Domnului. Acesta înflorește începând cu iunie.
  • Hortensiile, pe cât sunt de frumoase, pe atât sunt de pretențioase. Necesită udări dese, pământ fertil și multă lumină, însă fără să fie în bătaia directă a razelor soarelui pe tot parcursul zilei.
  • Udă florile în mod constant, dar nu exagera. Îi poți implica și pe cei mici, iar stropitoarea roz, pe care o găsiți aici , o să vă distreze pe toți.
  • Oprește creșterea buruienilor. Acestea împiedică plantele să se dezvoltepentru că le consumă nutrienții. Fie le plivești, fie poți apela la mulcire pentru a opri răspândirea acestora. Prin realizarea mulcirii, adică acoperirea solului cu un strat de materie organică (paie, frunze, scoarță decorativă, rumeguș), se împiedică apariția buruienilor și se menține umiditatea.
  • În cazul în care te confrunți cu dăunători sau ciuperci, folosește un fungicid/insecticid natural. Pireco Bio este potrivit în aceasta situație, fiind îmbogățit cu extracte active în combaterea mucegaiurilor, dăunătorilor și petelor cenușii. Extractul va dezvolta imunitatea naturală a plantelor, va controla boala fungică și va ține la distanță dăunătorii.

Grădina cu legume și ierburi aromatice

Când și ce plantăm?

În iunie poți planta legumele care au recoltare în toamnă: varza, varza de Bruxelles, conopida, gulia, broccoli, castraveți. Pe la jumătatea lunii poți însămânța salata și spanacul, tot pentru toamnă.

E perioada în care roșiile ne dau mai mult de muncă. Sunt necesare copilirea și palisarea/legarea.

Copilirea e realizată mai ales în cazul roșiilor crescute în solar, dar e necesară și în cazul roșiilor care cresc în grădină. Operațiunea constă în înlăturarea lăstarilor tineri care cresc la baza tulpinii sau a frunzelor principale. E realizată cu ajutorul unei foarfeci de grădină sau cu mâinile. Chiar dacă implică multă muncă, copilirea e esențială pentru dezvoltarea plantei.

Prin palisare, roșiile sunt fixate în poziție verticală pentru a evita prăbușirea cauzată de propria greutate. De asemenea, lumina soarelui pătrunde mai bine, iar recoltarea se face mai ușor.

Dacă aveți viță de vie, trebuie să continuați copilirea, legarea lăstarilor și să o stropiți contra putregaiului și manei. Atât pentru taierea arbuștilor de viță de vie, cât și pentru curățatul crengilor uscate sau bolnave ale pomilor, puteți folosi o foarfecă electrică, ca aceasta, pe care o găsiți pe site-ul Mobi Garden.

Mici sfaturi:

  • După copilire, trebuie neapărat să administrezi un fungicid, pudră de cenușă sau cărbune pisat, care au efect cicatrizant și protejează roșiile de eventuale infectări și îmbolnăviri.
  • Copilirea roșiilor se recomandă să fie făcută în prima parte a zilei, cât este încă răcoare, dar după ce s-a uscat roua. Se realizează de două ori pe săptămână în cazul roșiilor care au creștere nedeterminată și la 5-8 zile dacă roșiile au creștere determinată. Opțional, poți folosi mănuși de protecție pentru a nu te păta pe mâini, iar Mobi Garden îți pune la dispoziție mai multe modele.
  • Palisarea se poate face în trei feluri: pe sfoară, pe araci sau pe spalieri. Dacă ai un solar, ca cele distribuite de Mobi Garden, se recomandă folosirea metodei de palisare pe sfoară.
  • Dacă uzi plantele în timpul zilei, trebuie să ai grijă să nu le stropești frunzele pentru că acest lucru amplifică efectul razelor soarelui, iar planta riscă să se ofilească.